
Alexandra-Maria POP
Av. Alexandra Maria Pop este piesa de șah de rezistență în materie fiscală în echipa BDP Legal. Expertiza stelară a acesteia, dobândită în cadrul unor ample litigii fiscale, de anvergură în piața juridică din Transilvania (ca parte din echipe notorii de drept fiscal în care s-a format până să fie fondatorul BDP Legal), se alătură unei pregătiri teoretice impresionante.
Din 2017 și până în 2021, Av. Alexandra Pop a fost colaborator în cadrul Departamentului de Drept public al Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, disciplina Dreptul finanțelor publice, publicând cu consecvență (coordonând în coautorat Drept fiscal și financiar. Caiet de seminar. Ediția a 2-a, 2020, precum și Drept fiscal și financiar. Caiet de seminar, 2018; apoi, în paralel, rubrica de jurisprudență europeana a revistelor Tax Magazine și Cluj Tax Forum Journal).
Esențial, fiind fondatorul BDP Legal într-un moment de turnură și de criză, a trebuit să gestioneze peste noapte un portofoliu dificil de clienți, cu litigii de drept comercial, de malpraxis medical și în contra autorităților și instituțiilor publice care perseverau în pofida dreptății justițiabilului. Acest cumul de factori, însă, ne-a făcut indispensabili pe piața avocaturii din Transilvania, doamna Av. Pop dobândind astfel un real drept de veto în ceea ce privește strategiile de urmat în cadrul consultanței și a litigiilor din domeniile sale de excelență.
Domenii de expertiză: drept fiscal, contencios administrativ, malpraxis medical, drept comercial, dreptul sportului.
Date profesionale tehnice: avocat în Baroul Cluj din 2016, absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai și ulterior a masterului de Drept european și dreptul național al afacerilor.
Limbi străine (nivel avansat): engleză și franceză.
